casting

Căutăm actor frumos şi cu minte
Să ne iubim pe nisipul fierbinte!

Teatrul National Lorgean anunţă mare-casting-mare pentru piesa Talk to the Bomb de Rucsandra Pop

Dacă ai peste 30 de ani şi ai agățat măcar o fată în Vama Veche, vorbindu-i despre pokemoni sau facându-i capul mare cu alte prostii,

Dacă fata văzîndu-te a avut o reacţie similară cu cea de mai jos:

“Nu eram nici pusă pe agăţat şi nici n-aş putea spune că era genul meu. Era prea frumos, cumva. Prea păpuşel. 1.90, umeri laţi, ochi superbi. Ca din revistă. Too good to be real. Frumos ca un salvamar, cum l-a catalogat instantaneu bunică-mea când l-a văzut. Iar mie-n general îmi plac altfel de băieţi. Şi cu toate astea, din prima secundă am ştiut că o să am o treabă cu el. Ştii cum e. Când apare un bărbat care o să te facă varză îl reperezi de departe. Parcă ai în tine un cip care prevede dezastrul. E suficient să-ţi arunce o privire şi te pierzi total. Capul începe să ţi se învârtă ca-n desene animate, inima o ia razna şi bate de se vede prin tricou”.

Dacă până și concurenții au fost nevoiți să accepte că:
„Tipul era un exemplar destul de reuşit. Un adevărat mascul alpha”.

Dacă măcar o dată în viață ai fost trauma cuiva sau dacă ți-ai întâlnit trauma, probabil că eşti actorul pe care îl căutăm.

Scrie-ne la lorgeantheatre@gmail.com. pentru un casting care va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, pe la prânz!

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s